joi, 18 februarie 2016

Remediu tradițional pentru dureri articulare - ajută pe toată lumea!

Bazându-mă pe experiența mea în domeniul bolilor de articulații, pot să zic că doctorii în general prescriu condrozamină sau în anumite cazuri, hidrocortizon sau diprospan...
Acestea însă nu sunt de niciun folos!
Iar din cauza injecțiilor de diclofenac, pe care am fost nevoit să le fac, au apărut și problemele cu stomacul. A trebuit să mai iau și preparate cu efect de pansament gastric, ca să protejez mucoasa stomacului.
În timp ce căutam un remediu pentru bolile mele, a trebuit să trec prin 4 puncții ca să mi se scoată lichidul din genunchi. Iar la ultima puncție a apărut și puroiul, iar doctorul a spus că probabil va fi nevoie de o operație și endoprotezare. În locul articulațiilor mele bolnave de la genunchi erau să fie puse unele din titan. M-am interesat și am aflat că și dacă această protezare ar fi decurs fără probleme, oricum înainte m-ar fi așteptat o viață în cârjă. Ca să nu mai vorbim de faptul că protezarea ambelor articulații m-ar fi costat cel puțin 4 mii de dolari. Asta în cazul în care aș fi optat pentru proteze germane. Cele autohtone ar fi fost mai ieftine, cam în jur de 1000 de dolari, dar și riscurile complicațiilor sunt mult mai sporite. Așa dar, toate acestea m-au pus pe gânduri.
Așadar, toate acestea m-au pus pe gânduri
Mă gîndeam la soarta mea de mai departe și îmi dădeam seama că mă paște invaliditatea, dar și că aș avea nevoie de ceva timp ca să adun banii pentru operație.
Într-un sfârșit, după discuții cu soția, am decis că mă voi opera. La 61 de ani viața nu se termină, iar banii sunt făcuți ca să fie cheltuiți.
                                    

Și atunci s-a întâmplat minunea!

Salvarea era în noul preparat american Osteoren. Soțul prietenei a făcut rost de acest preparat de la București prin cunoștințe și aproximativ într-o lună s-a pus pe picioare. Repet – ÎNTR-O LUNĂ!
Noi ne-am bucurat, dar în același timp ne-am și întristat. Acest preparat încă nu apăruse în vânzare la noi în țară. Și nu știam cum să îl comandăm din America, unde totul era doar cu rețetă. Așa că am continuat să ne pregătim de operație.
Peste o lună și ceva a sunat prietena soției și i-a spus că soțul ei a aflat că această cremă Osteoren a trecut deja sau e în proces de certificare în România. Sotia a implorat-o să afle mai multe detalii și s-a dovedit că preparatul trecuse deja certificarea necesară! Mai mult de atât, era și în vînzare deja, dar doar pe site-ul oficial. Cred că am fost printre primii care l-au comandat!
Când e folosit zilnic, Osteoren reduce la zero riscul de artroză,
artrită și alte boli ale oaselor.
Este important faptul că această cremă a trecut toate testele clinice și este perfect sigură și hipoalergenică. Dar poate fi cumpărată numai direct de la producător. Asta din cauza prețurilor foarte mari ale lanțurilor de drogherii și farmacii, cu care producătorii nu sunt de acord. Medicina ar trebui să fie accesibilă tuturor!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu